25 aprilie 2024

Campanie cu mită şi pumni?!

Comunicat de presă Vă informăm că, începând cu data de 26.11.2009 şi până astăzi, 02.12.2009, ora 14:00, la nivelul poliţiei dâmboviţene au fost înregistrate 13 sesizări privind încălcarea prevederilor Legii 370 din 2004 sau ale normelor de drept comun. Astfel, au fost înregistrate 12 dosare penale, dintre care 8, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, au fost înaintate parchetelor competente, iar 4 au rămas în lucru. Cele 8 dosare privesc sesizări ale unor infracţiuni de oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat (6 dosare), săvârşirea unei infracţiuni de furt (1 dosar) şi cel din urmă săvârşirea infracţiunilor de furt şi ameninţare. Cele 4 dosare penale rămase în lucru privesc sesizări ale unor infracţiuni de oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat (3), iar cel de-al patrulea se referă la infracţiunea de lovire sau alte violenţe. A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei pentru distrugere de materiale de propagandă electorală Nu s-au produs alte incidente sau infracţiuni cu violenţă de natură a deteriora climatul de ordine şi siguranţă publică. Pentru buna desfăşurare a alegerilor din 06 decembrie 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor va lua toate măsurile necesare asigurării ordinii şi liniştii publice. Pentru a sesiza săvârşirea unei fapte care încalcă prevederile legislaţiei electorale, cetăţenii trebuie să apeleze cu încredere numărul de telefon 112! Cu stimă, Centrul de Comunicare Judeţean

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial