28 martie 2024

Bună ziua! Conduceţi în siguranţă?!

Poliţiştii Serviciului Rutier Dâmboviţa şi Biroului Rutier Târgovişte au acţionat astăzi pe raza municipiului Târgovişte în scopul prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere circulaţiei pe drumurile publice. Cu această ocazie, poliţiştii dâmboviţeni au adresat recomandări conducătorilor auto şi pietonilor. Astfel, şoferii au fost sfătuiţi; – să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum; – să respecte normele rutiere în special a celor privind depăşirea coloanelor aflate în aşteptare şi circulaţia pe contrasens, care determină blocarea ambelor sensuri de mers şi, implicit, imposibilitatea deplasării utilajelor specializate în locurile care necesită intervenţia; – ca, înainte de a porni la drum, indiferent de distanţa ce urmează a fi parcursă, să-şi echipeze corespunzător maşina pentru sezonul rece şi să se informeze în privinţa traseului pe care urmează a-l străbate; – să adopte o manieră calmă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care în asemenea condiţii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase. Pietonii au fost sfătuiţi: – să-şi sporească atenţia, atât în timpul deplasării, cât şi în momentul traversării arterelor rutiere, care obligatoriu trebuie făcută doar prin locurile special amenajate şi după o temeinică asigurare (chiar dacă, în acel moment, este culoarea verde); – să se deplaseze cu prudenţă şi să fie atenţi la autovehiculele aflate în trafic. Totodată, toţi participanţii la trafic au fost sfătuiţi să apeleze cu încredere numărul de telefon 112 pentru a sesiza orice problemă deosebită întâlnită în trafic. Cu stimă, Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial