28 martie 2024
Bozieru îi strică weekend-ul lui Miculescu! “Cine pe ale cui interese le reprezintă?”

Bozieru îi strică weekend-ul lui Miculescu! “Cine pe ale cui interese le reprezintă?”

bozieruDeclarație de presă

Am luat cunoștință de apariția în mass-media locală a unei declarații de presă care face referire la activitatea mea politică. Față de afirmațiile respective, sunt necesare câteva precizări:

Aparițiile mele publice sub titulatura de copreședinte al Organizației UNPR Dâmbovița” sunt consecința procesului de fuziune între Partidul Poporului Dan Diaconescu și Uniunea Națională pentru Progresul României. Până la finalizarea, din punct de vedere legal, a acestui proces, în calitate de președinte al PPDD Dâmbovița, sunt, fie că le convine unora sau nu, copreședinte al UNPR Dâmbovița.

În toate declarațiile și acțiunile mele publice, am respectat direcțiile politice exprimate la nivelul central al UNPR. Aș spune că, dimpotrivă, multe din pozițiile unora din liderii județeni ai partidului, se află în contradicție evidentă cu mesajele conducerii naționale. Pentru că nu pot să-mi explic, altfel decât printr-o gravă eroare de plasament politic, cum de a fost posibil ca membri recunoscuți ai UNPR Dâmbovița să scandeze acum puțină vreme Jos Guvernul, în condițiile în care Uniunea era parte a acestui Guvern, alaturi de PSD. Oare nu acestia au adus grave prejudicii de imagine partidului? De asemenea, n-am înțeles niciodată de ce mesajele centrale ale partidului referitoare la buna guvernare din care și UNPR a făcut parte, au fost ignorate și respinse de comunicatorii publici ai Organizației Județene.

În strânsă legătură cu cele de mai sus, întrebarea evidentă este: Cine pe ale cui interese le reprezintă? Eu, care mi-am însușit politica națională a partidului și am respectat angajamentele asumate sau cei care și-au construit o agendă a interesului propriu?

Consider că îmi îndeplinesc cu demnitate sarcinile în calitate de viceprimar al municipiului Târgoviște. Știu să-i respect pe oameni, să-i ascult și să-i ajut, acolo unde pot. Din păcate UNPR Dâmbovița n-a știut să valorifice acest post public din rațiuni exclusiv personale.

Politica mea a fost întotdeauna cea a dialogului și a comunicării pozitive. Îmi sunt străine orgoliile și disputele personale pe care nu le consider un etalon al performantei in politica.

Rămân în continuare deschis oricăror propuneri administrative din partea colegilor mei.

Cosmin Bozieru

Copreședinte UNPR Dâmbovița

Viceprimar al Municipiului Târgoviște

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial