19 aprilie 2024

BORIGA A ÎNVINS! Târgovişte, înaintea oraşelor Ploieşti şi Piteşti! VEZI LA CE

“La nivelul Primăriei Municipiului Târgovişte, s-a ţinut cont de faptul că dezvoltarea durabilă trebuie să asigure concomitent dezvoltarea economică a zonei, bunăstarea socială, dar şi protecţia mediului. Fapt pentru care, Primăria Municipiului Târgovişte a reuşit să implementeze pentru infrastructura urbană sustenabilă, în numai 2 ani, proiecte a căror valoare ajunge la aproape 150 milioane de euro. Acest scor ne conferă poziţia numărul doi, în rândul municipiilor privind accesarea de fonduri europene, din Regiunea 3 Sud – Muntenia, înaintea municipiilor Piteşti – Argeş şi Ploieşti – Prahova”, a precizat edilul Gabriel Boriga, prezent la prima ediţie a Bucharest International Forum.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial