25 aprilie 2024
Bălteni – “Cu ce să trăim şi noi?! Cu fiare să nu trăim, porumb să nu furăm şi noi?!”

Bălteni – “Cu ce să trăim şi noi?! Cu fiare să nu trăim, porumb să nu furăm şi noi?!”

balt3Au fost descinderi de amploare marți dimineaţă la Bălteni, în comuna Conţeşti.

balt6Poliţiştii, împreună cu cei de la gardă de mediu au verificat zeci de gospodarii după ce au primit informaţii că acolo, aproape zilnic, sunt dezmembrate ilegal, iar apoi incendiate, autoturisme. Zona a fost grav poluată.

balt8Cu greu au reuşit să se înţeleagă comisarii gărzii de mediu cu localnicii din Bălteni. Curţile lor par centre de dezmembrări auto.

balt2“Cu ce să trăim şi noi?! Cu fiare să nu trăim, porumb să nu furăm şi noi?!”, spunea cu seninătate o localnică.

balt4Nu o dată, cei care treceau pe drumul care leagă Bucureşti de Târgovişte au surprins, în imagini, nori negri de fum exat deasupra satului. Ei au şi sesizat autorităţile.

baltMarius Buga, Pro TV: Nici nu se crăpase bine de ziuă, când aproape 300 de poliţişti, jandarmi şi comisari ai gărzii de mediu au descins în satul Balteni, din Conteşti, judeţul Dâmboviţa.

balt7Anchetatorii vizau gospodăriile unde aveau infiormatii că au fost dezmembrate şi arse mai multe autoturisme care au poluat mediul. Acum, proprietarii gospodăriilor sunt traşi la răspundere, cei mai mulţi au fost sancţionaţi”.

balt1Comisarii gărzii de mediu au găsit probe care îi contrazic pe localnici.

Ilie Popa, comisar Garda de mediu: ″În această localitate se ard zilnic tone de materiale interzise.”

balteniMircea Fechet, Ministrul Mediului: “Avem informaţii că şi ziua şi noaptea, în această comunitate se ard deşeuri, fapt care generează poluare”.

Ministrul Mediului vorbeşte şi despre lucruri mult mai grave: crimă organizată, exploatare de minori şi poluare masivă.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au percheziţionat şi două locuinţe, unde aveau informaţii că sunt ascunse bunuri furate.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial