20 aprilie 2024
Avocatul poporului se va afla, luni, la Târgovişte

Avocatul poporului se va afla, luni, la Târgovişte

În data de 14 mai 2012, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa. Activitatea se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.

Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice şi asigură protecţie oricărei persoane fizice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică şi socială, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii);

Orice persoană care se consideră nedreptăţită de o autoritate publică, cu excepţia celei judecătoreşti, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului. Ioana Enache

Expert coordonator Biroul Teritorial Ploiesti al instituţiei AVOCATUL POPORULUI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial