20 aprilie 2024
Ateliere de lucru şi cursuri de comunicare, la Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu

Ateliere de lucru şi cursuri de comunicare, la Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu

2012 ANUL EUROPEAN AL ÎMBĂTRÂNIRII ACTIVE ŞI AL DIALOGULUI ÎNTRE GENERAŢII

Sub egida Dialog între generaţii, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște al Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează începând cu luna martie 2012, o serie de ateliere de lucru și cursuri de comunicare, lucru în echipă și cunoaștere interpersonală.

Vino în generaţia mea! Familia ca valoare. Astfel, ne propunem ca obiectiv dezvoltarea spiritului cetăţenesc faţă de familie și valorile europene comune, pregătirea pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, creșterea oportunităţilor de întâlnire între generaţii în scopul întăririi solidarităţii și a transmiterii cunoașterii. Toţi cei care doresc să cunoască și să dialogheze cu persoane din alte generaţii sunt invitaţi să se înscrie. Cursurile vor dura aproximativ o lună şi vor fi ţinute o dată pe săptămână, orarul fiind flexibil, în funcţie şi de posibilităţile participanţilor (ședinţă de două ore).

Cursurile sunt oferite GRATUIT.

Se pot înscrie persoane pe două categorii de vârstă:

– tineri;

– și seniori (peste 50 ani).

Se urmăreşte încurajarea comunicării între generaţii și stimularea participării seniorilor la activităţi comunitare, asimilarea experienţelor europene privind îmbătrânirea activă și coeziunea între generaţii. Cursul urmăreşte să ne înveţe practic cum să fim eficienţi când comunicăm, cum să creăm profilul şi să interacţionăm cu interlocutorul nostru folosind tonul şi ritmului vorbirii, cum să înţelegem şi să folosim în avantajul nostru limbajul trupului, spaţiului, timpului, vestimentaţiei, tăcerii, culorilor şi multe altele, dar și cum să comunicăm cu membrii familiei.

Pentru informaţii și înscrieri – persoană de contact – Vlăduţ Andreescu, tel. 0724477991, e-mail: office@edtargoviste.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial