29 martie 2024

ASIGURAŢI-VĂ AUTOTURISMUL!!!

Poliţia Română desfăşoară activitatea de prevenire a criminalităţii în cadrul unor programe bine structurate care presupun responsabilizarea şi implicarea întregii comunităţi şi au ca scop principal creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. În acest sens, unul din programele iniţiate de poliţiştii dâmboviţeni pentru perioada 2008 – 2010 vizează reducerea numărului furturilor din autoturisme. Nu este nevoie de date statistice pentru a constata faptul că, în municipiul Târgovişte, această problematică afectează un număr destul de ridicat de cetăţeni. Deseori, această situaţie de fapt este influenţată de neglijenţa proprietarilor care îşi „abandonează” la vedere în autovehicule obiecte care tentează infractorii: genţi, detectoare radar, GPS-uri, portofele, serviete, telefoane, îmbrăcăminte de valoare, etc. De exemplu, în ziua de 17.12.2009, în jurul orei 12:00, în zona Pieţii 1 Mai din municipiul Târgovişte, a fost depistat P. Ion, de 44 de ani, din comuna Răzvad, care Avea asupra sa mai multe bunuri. Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că acesta este principalul suspect al unui furt comis în jurul orei 11:30, dintr-un autoturism parcat în faţa pieţei respective. Prejudiciul cauzat, în valoare de 70 de lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. La finalizarea cercetărilor, va propusă soluţie legală prin parchet. Totodată, în noaptea de 16 / 17 decembrie 2009, în jurul orei 03:30, în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii dâmboviţeni, pe raza localităţii Bâldana, au fost prinşi în flagrant V. Costinel, de 23 de ani, S. Adrian, de 23 de ani şi P. Marian, de 20 de ani, toţi domiciliaţi în comuna Lunguleţu, satul Serdanu, în timp ce sustrăgeau bunuri din autoturismele parcate în faţa locuinţelor. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei tineri se deplasau cu un autoturism înmatriculat în Italia, fără a putea face dovada că are drept de circulaţie pe teritoriul României. Astfel, cele trei persoane au fost surprinse în timp ce spărgeau geamul portierei dreapta faţă al unui autovehicul parcat în faţa unei locuinţe din satul Bâldana. Percheziţia autoturismului celor trei suspecţi a condus la găsirea, în interiorul acestuia, a unui scaun auto pentru nou – născuţi, a unui pedometru şi a unui radiocasetofon ce fuseseră sustrase dintr-un autoturism. Pe numele celor trei a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, iar pe numele lui S. Adrian, conducătorul auto, dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără drept de circulaţie pe teritoriul României. Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale. Succesul demersului nostru depinde nu doar de eforturile poliţiei de a contracara aceste infracţiuni, dar şi de elementare măsuri de siguranţă pe care fiecare proprietar este în măsură să le ia şi anume: – să nu lase în autoturism aparatele antiradar, nici dispozitivul de fixare al acestora; – să nu lase la vedere bunuri tentante gen poşete, portofele, haine, sau diverse genţi; – pe timpul nopţii să parcheze numai în zone iluminate şi pe cât posibil circulate; – dacă este posibil să instaleze sisteme de alarmă; – iar dacă totuşi au fost victime, trebuie anunţată POLIŢIA imediat la numărul de telefon 112, înainte de a pătrunde în autoturism şi a aduce modificări în câmpul infracţional. Cu stimă, Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial