20 aprilie 2024

Alegeri Prezidențiale 2019. Prima zi de vot pentru românii din diaspora

votaPrimul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale 2019 este programat pe 10 noiembrie în România, în timp ce alegătorii din străinătate au la dispoziție trei zile – 8, 9 și 10 noiembrie – pentru a-și exprima opțiunea.

Prima secție de votare s-a deschis în Noua Zeelandă

Prima secție de votare din străinătate care și-a deschis porțile pentru alegătorii români se află în Noua Zeelandă, în orașul Auckland.

Secția de votare din Noua Zeelandă s-a deschis în noaptea de joi spre vineri, la 1:00, ora României, (12:00, vineri, ora din Auckland).

Următoarele secții de votare care s-au deschis pentru alegătorii români sunt cele din Australia. Românii din Australia pot vota viitorul președinte în șase secții de votare, amplasate în cadrul Ambasadei României din Canberra, în Consulatul General din Sidney, în Biroul Consular din Melbourne și în orașele Adelaide, Perth și Brisbane.

Primele secții de votare care s-au deschis în Australia sunt cele din Sidney, Canberra și Melbourne (3:00, vineri, ora României), urmate de cele din Adelaide (3:30, vineri, ora României), Brisbane (4:00, vineri, ora României) și Perth (6:00, vineri, ora României).

A treia țară în care românii din diaspora pot vota în primul tur al alegerilor prezidențiale este Japonia, unde există o singură secție de votare, la Ambasada României din Tokyo (05:00, vineri, ora României).

Reprezentant MAE: Riscurile scrutinului din diaspora

Extenuarea personalului, eventualitatea unui număr prea mic de membri astfel încât biroul de votare să nu fie deschis sau problemele tehnice sunt câteva dintre vulnerabilităţile scrutinului la prezidenţiale din diaspora, a declarat joi Iulian Ivan, reprezentant cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), citat de Agerpres.

În birourile din diaspora, o parte din membrii secţiilor de votare nu sunt acreditaţi pentru a îndeplini funcţia de operatori de calculator, fiind în imposibilitatea de a utiliza tabletele necesare la scrutin, a afirmat reprezentantul MAE.

De asemenea, a spus reprezentantul MAE, există „riscul ca unii membri, cu precădere cei desemnaţi de formaţiunile politice, să nu se prezinte sau să nu îşi îndeplinească atribuţiile sau să părăsească biroul de votare în timpul procesului electoral”.

Mai există, în locurile cu personal redus, „riscul neîntrunirii, la momentul deschiderii secţiilor de votare sau la orice moment, a numărului de membri necesari pentru funcţionarea acestora”.

În cazul în care fluxul celor care votează nu va fi constant pe perioada celor trei zile, există posibilitatea de a se crea cozi ce ar duce la epuizarea fizică a personalului, cu atât mai mult în secţiile ce au şi atribuţii specifice pentru votul prin corespondenţă.

Ivan a spus că, în acest moment, 95 de secţii de votare au şi calitatea de birou electoral pentru votul prin corespondenţă.

Reprezentantul MAE a evocat şi eventuale disfuncţionalităţi tehnice.

Potrivit lui Ivan, din Centrala MAE vor fi trimişi 91 de diplomaţi pentru a face parte din birourile din străinătate.

 Secțiile de votare deschise în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe organizează 835 de secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale 2019.

La alegerile europarlamentare din 2019 numărul secţiilor din străinătate a fost de 441, în numeroase țări înregistrându-se aglomeraţie la secţiile de vot.

În țările din spațiul Uniunii Europene vor fi organizate 639 de secții de votare, potrivit sursei citate.

 

  • Votul în Uniunea Europeană

 

Cele mai multe secții de votare pentru români au fost amplasate în Spania (143) și Italia (142).

Românii din capitala Spaniei, Madrid, vor putea vota în nouă secții amenajate pentru scrutinul prezidențial, în cadrul Ambasadei, Consulatului și Institutului Cultural Român. În restul orașelor, secțiile de vot au fost amplasate în școli, centre culturale sau hoteluri.

În Italia, cinci secții de votare au fost amplasate în Roma și Torino, trei în Milano și două în Padova, Bari, Catania și Verona. În alte 121 de orașe în care trăiesc români va fi amplasată o singură secție de votare.

În Germania, AEP a anunțat că vor fi amplasate 79 de secții de vot, dintre care câte șase în München și în Nürnberg, patru în Stuttgart, trei în Berlin și câte două în Bonn, în Ulm, în Karlsruhe și în Offenbach am Main.

Românii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord vor putea vota în 72 de secții, dintre care 18 sunt în Londra și două în Luton, Bristol, Swindon, Plymouth, Manchester, Leeds, Northampton, Birmingham, Coventry, Edinburgh și Glasgow.

În Franța vor exista 50 de secții de votare pentru români, cinci dintre acestea fiind în Paris și trei în Marsilia.

Românii din Republica Moldova vor putea vota în 37 de secții, dintre care 12 vor fi în Chișinău.

 

  • Votul în SUA și Canada

 

Românii din Statele Unite vor putea vota în cadrul a 38 de secții amplasate pe teritoriul țării. Trei secții vor fi amplasate în Chicago, două în New York și una în cadrul Ambasadei României de la Washington.

În Canada vor fi amplasate 11 secții de votare, dintre care două în Toronto și Montreal și una la Ambasada României din Ottawa.

De asemenea, în America de Sud vor fi amplasate secții de votare în șapte țări: Columbia, Venezuela, Peru, Brazilia, Chile, Argentina și Uruguay.

Secțiile de votare anunțate de AEP vor fi amplasate în ambasade, consulate, școli, hoteluri, centre culturale și de business, teatre sau camere de comerț. De asemenea, românii din Afganistan vor putea vota în cadrul bazei militare NATO din Kabul.

Va fi organizată, în premieră, o secție de votare și în Mali, pentru a permite militarilor români care participă la misiunile din cadrul operațiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali să își exercite dreptul de vot.

Harta tuturor secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată aici.

 

Programul secţiilor de votare din diaspora

 

  • Vineri, 8 noiembrie – între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00
  • Sâmbătă, 9 noiembrie – între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00
  • Duminică, 10 noiembrie – între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00.

 

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora locală 23.59, precizează MAE.

Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

 

  • Cine poate vota în străinătate?

 

Cetățenii români pot vota în una din secțiile amplasate în străinătate indiferent dacă sunt rezidenți, domiciliați sau turiști,

 

  • Cu ce acte de identitate puteți vota?

 

Cetățenii români pot vota cu cartea de identitate, pașaportul (diplomativ, de serviciu, simplu) sau cu carnetul de serviciu militar.

 

  • Unde votați dacă nu v-ați înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro?

 

Puteți vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.

 

  • Doar 80.000 de români din străinătate s-au înregistrat ca să voteze

 

Potrivit Autorității Electorale Permanente, aproape 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pentru a-și exprima votul la alegerile prezidențiale 2019, care se vor desfășura în două scrutinuri, primul pe 10 noiembrie, al doilea pe 24 noiembrie.

Dintre cei aproximativ 80.000 români înscriși, 38.944 de români s-au înregistrat pentru a vota la secţiile din străinătate, în timp ce 41.003 au optat pentru votul prin corespondenţă.

 

  • Votul prin corespondență

La alegerile prezidențiale 2019, poate vota prin corespondență orice cetățean român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate și care s-a înscris în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Alegătorii care s-au înscris pentru a vota prin corespondență pe site-ul www.votstrainatate.ro vor primi prin intermediul companiei naționale Poșta Română documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență.

Cei care vor vota astfel sunt sfătuiți să parcurgă, pas cu pas, instrucțiunile primite înainte de a-și exprima opțiunea de vot.

Alegătorii din străinătate sunt anunțați că vor fi informați prin SMS și/sau prin e-mail cu privire la statusul plicului exterior expediat și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent sau la misiunea diplomatică și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent.

Pe site-ul mae.ro, există un ghid al alegătorului prin corespondență, care poate fi consultat aici.

Românii care au optat pentru votul prin corespondență trebuie să expedieze plicurile sigilate cu voturile prin corespondență astfel încât acestea să sosească la birourile electorale pentru votul prin corespondență până data de 7 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 1), respectiv 21 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 2).

Autor: Stirileprotv.ro

Sursa: StirilePROTV
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial