19 aprilie 2024

ALARMANT! OPC îşi bate joc de consumatori?!

„Farmacie ilegală, medicamente expirate cu ghiotura în proporţie de 85%. Cum de nu închide nimeni această dugheană din com. Crăngurile? Cum se poate în România secolului 21 să se întâmple aşa ceva? Vă rog să cercetaţi, este în joc sănătatea oamenilor. În loc să ajungă la crematoriu, acele medicamente ajung la pacienţi.” Scrisoarea era semnată de Z. Patricia.

Am trimis mail-ul la OPC Dâmbovţa, după ce în prealabil am avut o discuţie cu directorul coordonator al instituţiei, explicându-i că respectiva petiţie este punctul de plecare pentru un articol de presă. Acest lucru se întâmpla în 16.12.2009. Am fost convinşi că se vor lua măsuri încă de a doua zi, că cineva va merge să verifice ce se înâmplă la Pătroaia Deal. Spre stupoarea noastră, pe 4 ianuarie, OPC Dâmboviţa ne-a trimis un răspuns fad, cum că a redirecţionat „reclamaţia noastră”(ca şi cum era a noastră) către Colegiul Farmaciştilor Dâmboviţa, în vederea cercetării şi soluţionării. Trecuseră 18 zile. Au mai trecut 11 şi nu ştim dacă s-a luat vreo măsură. Nu de alta, dar noi am făcut în paralel ancheta de presă şi am aflat că într-adevăr sunt puse în vânzare doar medicamente expirate. Tocmai de aceea dorim sa felicităm organele statului pentru că îşi fac datoria cu prisosinţă. Şi se mai supără când cetăţenii apelează direct la presă, şi nu merg la ele atunci când au vreo problemă sau constată vreo nedreptate! Oamenii au văzut clar că, deşi suntem în Uniunea Europeană, sunt trataţi fără respect de către cei plătiţi din banii noştri să ne protejeze. Mariana IONESCU

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial