25 aprilie 2024
Adrian Ţuţuianu – “Niciodată, de când sunt în politică, n-am văzut atâtea minciuni, atâtea calomnii, atâtea prostii spuse de nişte oameni disperaţi”

Adrian Ţuţuianu – “Niciodată, de când sunt în politică, n-am văzut atâtea minciuni, atâtea calomnii, atâtea prostii spuse de nişte oameni disperaţi”

“Rezultatul la nivel naţional consemnează nu doar victoria zdrobitoare a USL, ci şi victoria românilor împotriva regimului Traian Băsescu.

USL a confirmat şi a consolidat victoria din vară. Votul din 9 decembrie înseamnă continuarea actului de dreptate început în luna iunie 2012 şi regăsirea spiritului de învingător pentru Partidul Social Democrat, organizaţia Dâmboviţa.

Înseamnă şi încredere în obiectivele propuse şi proiectul asumat de USL. Acest rezultat ne onorează şi ne obligă. Este de datoria noastră ca încrederea investită de oameni în USL să fie respectată.

Nu va fi uşor, nu vom face lucruri spectaculoase de azi pe mâine, dar vom trata cu maximă responsabilitate angajamentele asumate.

Remarcăm un eşec pe linie al ARD, nu a reuşit să facă un scor consistent pe nici unul dintre colegii.

Sunt foarte multe localităţi unde PP-DD a avut un scor mai bun, în unele secţii chiar dublu, faţă de ARD. Este de apreciat faptul că dâmboviţenii n-au cuplat la campania agresivă, mincinoasă din ultimele zile, desfăşurată în toate colegiile, în special în Târgovişte.

Niciodată, de când sunt în politică, n-am văzut atâtea minciuni, atâtea calomnii, atâtea prostii spuse de nişte oameni disperaţi”, a declarat liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu..

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial