24 aprilie 2024
A murit Florina Cercel. Actriţa avea 76 de ani

A murit Florina Cercel. Actriţa avea 76 de ani

cercelActriţa Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat Tetrul Naţional Bucureşti, din echipa căruia aceasta a făcut parte.

Actriţa Florina Cercel, care a murit marţi, la vârsta de 76 de ani, va fi înmormântată joi, la ora 13.00, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti, anunţă reprezentanţii Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei va fi depus, joi, la ora 10.00, în foaierul Sălii Mari a TNB, pentru un ultim omagiu.

Anunţul despre decesul actriţei Florina Cercel a fost făcut de Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

“Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, «Ţuca» ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică”, se arată în anunţul TNB.

Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ, şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiele” Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan. Actriţa a avut o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat se numără Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Şerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor.

În 1990 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul “Vassa Jeleznova”, de M. Gorki, regia Ion Cojar, iar, în 2002 a primit premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună actriţă a anului, pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul “Revizorul”, de N. V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional “I. L.Caragiale”.

Tot atunci a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

A fost cunoscută şi pentru rolurile interpretate în filme ca “Fraţii”, în regia lui Mircea Moldovan şi a lui Gică Gheorghe, în 1970, “Filip cel bun”, regizat de Dan Piţa, în 1974, “Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu, 1975, dar şi “Crucea de piatră”, de Andrei Blaier, 1993, şi “Ambasadori, căutăm patrie”, de Mircea Daneliuc, în 2003. Din 2007, a apărut în seriale de televiziune ca “Inimă de ţigan”, “Regina” şi “Aniela”.

În 2016, Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial