28 martie 2024
A fost inaugurat podul peste râul Slănic, din Gura Ocniței

A fost inaugurat podul peste râul Slănic, din Gura Ocniței

pod-goComunicat de presă

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședintele Alin Manole, secretarul județului – Ivan Vasile Ivanoff și directorul Direcției Generale Infrastructură Locală – Vasile Dinu, au participat, în localitatea Gura Ocniței, la evenimentul de inaugurare a podului peste râul Slănic, lateral DJ 720 C, km 4 + 300, din satul Ochiuri. Obiectivul de investiții are o valoare de 1.073.432,52 lei și a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

Au mai fost prezenți: primarul comunei Gura Ocniței, Sorin Vasile Ioniță, viceprimarul Gătej Constantin, șeful Secției Drumuri Naționale Târgoviște, Ilarie Ceparu, primarul localității Răzvad, Emanuel Spătaru, consilieri locali, reprezentanți ai constructorului.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a făcut următoarele precizări: „Trebuie să fim conștienți cu toții că, până la a ajunge la inaugurarea unui astfel de obiectiv, este o muncă titanică, desfășurată de către angajații primăriei și, după aceea, de cei care au pus în practică acest obiectiv. (…) Acțiuni ca aceasta de astăzi se întâmplă în fiecare localitate din județ. În prezent, avem 276 de obiective în Județul Dâmbovița, aflate în diferite faze de execuție, prin PNDL: sunt 747 milioane lei alocate județului Dâmbovița, în cadrul acestui program, adică aproximativ 167 milioane Euro. Pe lângă aceste proiecte, prin PNDL, avem un program ambițios – Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare, în 52 de localități, fiind prinsă și localitatea dumneavoastră, cu suma de aproximativ 8 milioane Euro. Aceste lucruri se vor întâmpla din a doua parte a anului acesta. În două săptămâni, trebuie predate toate documentele, astfel încât să putem ajunge în etapa de licitație pentru obiectivele respective. Se întâmplă lucruri bune în județul nostru, așa cum probabil ați observat din comunicarea publică a Consiliului Județean Dâmbovița. Am început – și se lucrează într-un ritm destul de bun – la centrul comercial al Municipiului Târgoviște. Vom avea un mall, pe care sperăm să-l inaugurăm anul viitor, în lunile aprilie – mai. (…) Așteptăm și începerea lucrărilor la drumul Bâldana – Târgoviște, pentru că cei de la Arctic au început să producă primele echipamente. Este doar prima etapă de dezvoltare din cele trei prevăzute. Dacă, până acum câțiva ani, aveam o problemă cu locurile de muncă, acum avem o problemă că nu găsim forță de muncă pentru locurile de muncă create. În ceea ce privește zona de nord a județului, vom avea o dezvoltare explozivă deoarece am declarat zona stațiune turistică de interes național, existând un interes pentru investiții în zona, iar Consiliul Județean are mai multe proiecte.

Vă felicit, domnule primar, pentru consecvența de care dați dovadă în implementarea acestor obiective! Fără muncă, fără implicare, aceste proiecte nu se vor putea realiza niciodată. Trebuie să fim cu toții conștienți că Județul Dâmbovița și, implicit, localitatea dumneavoastră au o șansă la dezvoltare.”

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial