25 aprilie 2024

800 de locuri de muncă, în agricultură, în Spania!

capsuniCOMUNICAT PRESĂ

 EURES poate oferi asistență și consiliere

persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în UE/SEE

 

Locuri de muncă sezonieră  în AGRICULTURĂ  – SPANIA – CAMPANIA 2018

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița prin serviciul de ocupare EURES Romania, oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania – firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, vârsta 18 – 50 ani), pentru recoltarea căpşunilor, campania 2018 (nu se solicită experiență).

Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă, care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii.

Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.

Cazarea este asigurată de angajator, iar muncitorul trebuie să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli. Muncitorul plăteşte primul transport de venire, iar firma plăteşte întoarcerea, cu condiţia ca muncitorul să foloseasca mijlocul de transport oferit de firmă. Preţul primului drum se va recupera din primele salarii.

Dosarul pentru înregistrarea în baza de date va conţine următoarele acte: cererea tip (se completează la sediul agenţiei), copie act identitate, adeverinţa medicală “apt pentru muncă”.

Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES – Valentina SOARE din cadrul AJOFM Dâmbovița – Târgoviște, strada Tudor Vladimirescu nr.1A, et.3,camera 309, tel 0732100377.

 

DATA ȘI LOCAȚIA BURSEI VOR FI COMUNICATE ULTERIOR!!!

 

 

 

Constanța ANGHEL,

DIRECTOR EXECUTIV

 

Întocmit,

Daniela Stanca – Compartiment RUSCSCC

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial