448 de deţinuţi au votat la Penitenciarul Mărgineni! | TargovisteNEWS

448 de deţinuţi au votat la Penitenciarul Mărgineni!

www.mariusbuga.ro_images_gratiiComunicat de presă 

referitor la exercitarea dreptului de vot de către deținuțiidin Penitenciarul Mărgineni, la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014

        Astăzi, 25 mai 2014, în Penitenciarul Mărgineni au avut loc activităţi de votare cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. 

Persoanele condamnate aflate în custodia unității şi-au exercitat dreptul de vot, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cu Deciziile Biroului Electoral Central.

      În vederea exercitării acestui drept, au votat deținuții care au  îndeplinit, cumulativ, următoarele condiţii: 

-       să aibă vârsta peste 18 ani sau să fi împlinit această vârstă în ziua alegerilor;

-       să nu le fie interzis acest drept prin hotărâre judecătorească definitivă;

-       să fie cetăţeni români sau comunitari cu reședința în România;

-       să deţină acte de identitate valabile;

-       să fi solicitat în scris până cel mai târziu în data de 24.05.2014, ora 20.00, exercitarea dreptului la vot, solicitare adresată preşedintelui Biroului Electoral al Secţiei de Votare prin intermediul administraţiei locului de deţinere.

            Din totalul celor 703 de persoane custodiate în Penitenciarul Mărgineni, 610 au îndeplinit condiţiile legale pentru a vota, iar 448 şi-au exprimat acordul și și-au exercitat acest drept.

Persoanele condamnate au putut vota, începând cu ora 0840, în incinta Penitenciarul Mărgineni unde a fost amenajat un spaţiu corespunzător amplasării urnei speciale şi a cabinelor de vot. Întregul proces de vot a fost coordonat de reprezentanţii biroului secţiei de votare nr. 271 din localitatea I.L. Caragiale.

Persoană de contact – Inspector principal de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: larisa.pana@anp.gov.ro.

Comisar șef de penitenciare Tiberiu-Firinel UNGUREANU

Director

Penitenciarul Mărgineni