23 aprilie 2024
40 de cadru de la ISU Dâmboviţa, implicate în exerciţiul „SEISM 2018″

40 de cadru de la ISU Dâmboviţa, implicate în exerciţiul „SEISM 2018″

seism-2018-1COMUNICAT DE PRESĂ

Exerciţiu – “SEISM 2018” – Pompierii dâmboviţeni trimişi în sprijin, în capitala afectată de cutremur.

Începând cu ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national SEISM 2018 care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism.

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală.

În cadrul acestui exerciţiu, pentru asigurarea intervenţiei în caz de cutremur, I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa a deplasat în Bucureşti, începând cu ora 09:00, următoarele forţe şi mijloace de intervenţie:

– 2 ASAS (autospeciale de lucru cu apă şi spumă);

– 7 ambulanţe SMURD;

– 2 autospeciale de descarcerare;

– 1 PMA (punct medical avansat);

– 2 APIC (autospecială de primă intervenşţie şi comandă);

– 40 cadre (2 ofiţeri şi 38 subofiţeri)

În cea de a 2-a etapă, începând cu ora 12:00, pompierii dămboviţeni vor deplasa în capitală următoarele forţe şi mijloace:

– 2 autobuze şi 1 microbuz cu cadre;

– 1 APIC;

– 2 ACI;

– 1 container căutare-salvare;

– 1 container multirisc;

– 1 echipaj cu câine de căutare-salvare;

– 112 cadre (2 ofiţeri şi 110 subofiţeri)

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial