29 martie 2024

154 de dâmboviţeni au cerut ajutorul Avocatului Poporului

avocatul_poporului

COMUNICAT DE PRESĂ

AVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL PLOIEŞTI

BILANŢUL ACTIVITĂŢII PE ANUL 2018

Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice și societățile comerciale aflate sub autoritatea acestora, contribuind la soluționarea conflictelor dintre acestea, pe cale amiabilă, prin mediere și dialog.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului, precum și audiențele acordate cetățenilor sunt scutite de orice fel de taxă, conform art. 16 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.

Instituția centrală are sediul în București, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, iar în teritoriu funcționează birouri teritoriale ale acesteia.

Biroul Teritorial Ploiești are sediul în Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, Intrarea H, etaj I, camera 155, județul Prahova și are în competența sa teritorială județele Prahova, Buzău și Dâmbovița. Activitatea acestuia se desfășoară de regulă la sediul din Ploiești, însă o dată pe lună reprezentanții acestui birou se deplasează în județele Buzău și Dâmbovița pentru a acorda audiențe și pentru a primi petiții din partea cetățenilor.

Față de anii precedenți, în anul 2018 a crescut semnificativ numărul de sesizări din oficiu, numărul de anchete proprii, dar și numărul de recomandări emise de Avocatul Poporului ca urmare a deficiențelor constatate cu ocazia verificărilor.

Situaţia statistică detaliată pentru activitatea din anul 2018 se prezintă astfel:

TOTAL Prahova Buzău Dâmboviţa

Audienţe 1184 871 159 154

Apeluri telefonice 658 410 114 134

Petiţii înregistrate 258 172 39 47

Dosare soluționate 157 98 21 38

Sesizări din oficiu 11 7 2 2

Anchete 24 14 1 9

Recomandări 9 6 1 2

Cele mai multe sesizări au avut ca obiect încălcarea de către autoritățile publice a dreptului de petiționare, a dreptului de proprietate privată, a dreptului la un nivel de trai decent, precum și încălcări ale dreptului la ocrotirea sănătății, dreptului la informație, dreptului la muncă și protecția socială a muncii.

În acest sens, persoanele care s-au adresat Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au reclamat faptul că autoritățile administrației publice fie nu au soluționat cererile acestora, fie au transmis petenților răspunsuri formale sau incomplete care nu rezolvau aspectele sesizate. Refuzul soluţionării unor cereri sau întârzierea comunicării răspunsului a creat cetățenilor dificultăţi în valorificarea în termenul legal a altor drepturi ale acestora.

Cele 11 sesizări din oficiu au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 22, art. 32, art. 34, art. 49 și art. 50 din Constituția României, republicată și au stat la baza unor anchete efectuate la Colegiul Național „Al.I. Cuza“ Ploiești, Primăria comunei Sălciile, D.G.A.S.P.C. Prahova, Complexul de Servicii Comunitare „Sf. Andrei“ Ploiești, Primăria comunei Petrești, județul Dâmbovița, D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești, Consiliul Județean Dâmbovița, Liceul Teoretic „Alex.Marghiloman“ Buzău, Școala Gimnazială „George Emil Palade“ Ploiești, Colegiul Tehnic „Lazăr Edeleanu“ Ploiești, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu“ Buzău și Primăria Municipiului Târgoviște.

Reprezentanții Biroului teritorial Ploiești au realizat în anul 2018 un număr total de 24 de anchete. Astfel, la anchetele realizate ca urmare a sesizărilor din oficiu (mai sus menționate) se adaugă și cele 13 anchete realizate pentru rezolvarea unor petiții primite de la cetățeni sau pentru soluționarea unor sesizări din oficiu ale instituției centrale.Acestea au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de art.22, art. 26, art. 34, art. 41, art. 47, art. 50, art. 52din Constituția României și au fost realizate la Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, Penitenciarul Ploiești, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Găești, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați, Primăria comunei Dragodana – jud. Dâmbovița, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.

Pentru remedierea deficiențelor constatate în urma acestor verificări au fost emise de către Avocatul Poporului un număr de 9 recomandări (4 au fost deja însușite de către autoritățile în cauză care au remediat deficiențele constatate, iar 5 se află în curs de însușire).Aceste recomandări sunt postate pe site-ul instituției www.avp.ro, secțiunea Recomandări 2018.

Au existat și situații în care autoritățile verificate au reacționat imediat și au luat măsuri de restabilire a stării de legalitate, corectând situațiile respective (ex. Consiliul Județean Dâmbovița, Penitenciarul Găești, Penitenciarul Ploiești).

Deplasările lunare în judeţele Buzău şi Dâmboviţa vor continua și în anul 2019, reprezentanții Biroului teritorial Ploiești venind în întâmpinarea persoanelor din aceste judeţe şi facilitând astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituţia Avocatul Poporului. Cu privire la aceste deplasări vor fi transmise în timp util anunţuri prin intermediul presei şi al autorităţilor locale şi judeţene.

Reamintim cetăţenilor că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etaj I, camera 155; tel./fax – 0244-593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-12,00, iar petiţiile pot fi trimise prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax.

De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului la adresa www.avpoporului.ro, care conţine informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției.

Ioana Enache,

Consilier coordonator al Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei AVOCATUL POPORULUI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial