24 aprilie 2024
12 polițiști din Dâmbovița, avansați în grad!

12 polițiști din Dâmbovița, avansați în grad!

poli1 Decembrie-Ziua Națională a României, prilej de sărbătoare și recompensare a polițiștilor merituoși

Astăzi, 29 noiembrie, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, 12 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim.

Totodată, 4 agenți de poliție care au promovat examenul pentru trecerea în corpul ofițerilor, organizat în luna august a.c., au fost avansați în gradul de subinspector de poliție.

Trei dintre aceștia își vor desfășura activitatea la Biroul de Investigații Criminale Târgoviște, iar unul la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

De asemenea, 41 de polițiști, care au desfășurat activități de cercetare pentru identificarea și prinderea bărbatului bănuit de comiterea dublului asasinat din zona limitrofă a Târgoviștei, au fost recompensați cu felicitări scrise de către Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele bune obținute în activitatea profesională.

Sănătate și putere de muncă au fost alte urări adresate tuturor cadrelor de către  Șeful Inspectoratului, comisar șef de poliție Zepiși Danil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

 

 

   

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial